Comuna Ceahlău, localitate caracteristică zonei de munte, s-a dezvoltat de-lungul unor cursuri de apă, evoluția spațială nefiind compactă datorită reliefului ce a limitat-o. Înainte de anul 1926, teritoriul aparținea comunei Hangu, dar evoluția demografică ți distanțele mari au determinat constituirea comunei, cu numele de Ceahlău de la Muntele Ceahlău, la poalele căruia se afla, pe atunci având în componență satele Schit, Letești și Răpciune, inclusiv cătunul Reteș.

 După anul 1956, i s-a adăugat și satul Bistricioara în urma desființării comunei cu același nume. În anul 1960, lacul de acumulare Izvorul Muntelui a diminuat suprafața vetrelor de sat cu aproape 50%, intrând sub apă cele mai fertile terenuri, terasele joase și largi ale Bistriței. Au fost afectate în totalitate satul Letești și Cătunul Reteș. Deși această zonă oferă condiții mai puțin prielnice dezvoltării așezărilor umane (altitudine mare, climă rece, păduri intinse, teren arabil puțin), au fost și suficiente condiții ca aceasta să cunoscă o straveche populare.

 Se remarcă o creștere a numărului de așezări după secolul al XVIII-lea prin aportul de populație venită din Transilvania, dar mai ales după mijlocul secolului al XIX-lea, creștere datorată dezvoltării exploatărilor forestiere și a industriei lemnului. Oamenii au preferat să se așeze inițial pe culmile domoale. Urme de gospodării se găsesc pe înălțimi, la Padina Țiganului, Podina Popii, Livada lui Matasa și altele. De pe la mijlocul secolului al XIX-lea au început să fie populate și văile apelor – pe șesurile și terasele largi, unde se putea face agricultură. Cătunele erau risipite, cu gospodării mari și izolate. După înmulțirea populației, acestea s-au divizat între moștenitori, devenind mai mici și mai dese.

 În prezent comuna Ceahlău cuprinde trei sate: Ceahlău, Bistricioara și Pârâul Mare. Toate intră în categoria satelor de munte, răsfirate în lungul apelor și a drumurilor care le insoțesc. Totuși, se observă și anumite particularități:

Ceahlău – reședință de comună, cu o populație de peste 1.500 locuitori, se desfășoră pe malurile pârâului Schitu (motiv pentru care s-a numit inițial satul Schit) și a numeroșilor lui afluenți, cu gospodării inguste, dispuse perpendicular pe drum, cu terenul agricol inclus, care se întinde până sub poalele pădurii. În partea dinspre amonte s-a dezvoltat Stațiunea turistică Durău – situata sub Vârful Toaca. Aceasta atrage mii de turiști anual, în hotelurile și pensiunile agroturistice existente

Satul Bistricioara, cu o populație de cca. 800 locuitori, se întinde pe terasele inferioare ale râului cu același nume, în lungul celor două drumuri paralele, cu terenuri mai drepte, care au permis dispunerea mai adunată a gospodăriilor. Acest sat are condiții optime de dezvoltare economică diversă

Satul Pârâul Mare este o așezare mai nouă, alcătuită din aproximativ 140 locuitori strămutați din satele dispărute sub apele Lacului de acumulare. El se intinde în lungul pârâului cu același nume și a drumului ce-l insoțește, având gospodării rare, cu terenuri arabile reduse;

 Muntele Ceahlău este cel mai renumit şi mai impresionant masiv din partea centrală a Carpaţilor Orientali, fiind unul dintre puţinele complexe carpatine care mai pastrează încă eşantioane nealterate ale naturii. În plus, Ceahlăul este unul din cei mai bogaţi munţi în legendă şi mitologie.

 Parcul Național Ceahlău a fost declarat arie protejată în anul 2000 și reprezintă un areal montan cu o mare diversitate reliefală cu păduri, pajiști și fânețe. Situat în arealul Carpaților Orientali și localizat la nivelul zonei centrale, include ariile protejate Polița cu Crini (rezervație naturală de tip științific și botanic) și Cascada Duruitoarea (monument al naturii).Aria naturală dispune de mai multe tipuri de habitate ce adăpostesc o gamă diversă de floră și faună specifică lanțului oriental al Carpaților.Fauna parcului este una diversă și bine reprezentată din mai multe specii de mamifere, păsări, reptile și amfibieni.